© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 16 ianuarie 2025, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat decizia în cauza Spiridonov v. Republica Moldova (nr. 24510/17).
Cauza se referă la neexecutarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești irevocabile emise de către instanțele judecătorești naționale în favoarea reclamantului, prin care Consiliul municipal Chișinău a fost obligat să-i acorde spațiu locativ.
Potrivit circumstanțelor cauzei, prin decizia Curții de Apel Chișinău din 6 mai 2008, autoritățile municipale, în virtutea statutului reclamantului de fost militar și angajat al Ministerului Afacerilor Interne, au fost obligate să-i acorde spațiu locativ.
Respectiva decizie a instanței de apel, care a devenit ulterior definitivă, a rămas neexecutată timp de mai mult de 9 ani.
Invocând Articolele 6 § 1 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”) și Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul s-a plâns în fața Curții de neexecutarea unei hotărâri judecătorești naționale și absența unui recurs efectiv în această privință.
Cu titlu preliminar, Curtea a notat că, prin hotărârea pronunțată la 7 iulie 2015 în cauza Morari și Spiridonov v. Republica Moldova (nr. 4771/09 și 7170/09), s-a constatat încălcarea de către autoritățile naționale a Articolului 6 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, ca urmare a neexecutării deciziei definitive din 6 mai 2008. Astfel, Curtea a considerat că a examinat deja, prin hotărârea sa din 7 iulie 2015, o parte din pretențiile pe care reclamantul le invocă și în cadrul acestei cereri, care se referă la perioada de neexecutare ce a avut loc între 6 mai 2008 și 7 iulie 2015. În consecință, Curtea a indicat că nu este competentă ratione materiae să se expună cu privire la aceste pretenții, evidențiind faptul că anume Comitetul de Miniștri este responsabil de monitorizarea executării hotărârilor.
De asemenea, Curtea a reținut că reclamantul s-a plâns de neexecutarea deciziei interne după data de 7 iulie 2015 și de lipsa unor remedii interne eficiente.
Totodată, Guvernul a argumentat că reclamantul și-a pierdut statutul de „victimă”, deoarece el primise despăgubiri suficiente în rezultatul procedurilor judiciare desfășurate la nivel național.
În acest context, Curtea a menționat că instanțele naționale au recunoscut în esență încălcarea Articolului 6 § 1 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Suplimentar, reclamantului i s-au acordat despăgubiri comparabile cu cele pe care însăși Curtea le oferă pentru repararea prejudiciul moral și material, sume ce acoperă costul chiriilor plătite de către reclamant pentru perioadele de neexecutare invocate, precum și cheltuielile de judecată suportate. Așadar, Curtea a opinat că reclamantul, utilizând remediile interne, a beneficiat de o reparare adecvată și că el nu mai poate fi considerat „victimă” în sensul Articolului 34 din Convenție în ceea ce privește perioada de neexecutare cuprinsă între data adoptării hotărârii Curții din 7 iulie 2015 și data pronunțării prezentei decizii.
Având în vedere cele menționate, Curtea a considerat că urmează a fi admisă excepția ridicată de către Guvern cu privire la incompatibilitatea ratione personae a plângerilor bazate pe Articolul 6 § 1 din Convenție și Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, și că acestea trebuie respinse conform Articolului 35 § 4 din Convenție. Privitor la plângerea bazată pe Articolul 13 din Convenție, Curtea a decis că aceasta trebuie respinsă ca fiind incompatibilă ratione materiae cu dispozițiile Convenției.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, a respins cererea ca inadmisibilă.
Actualmente decizia este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.