© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 11 iunie 2024 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Niţu v. Republica Moldova (nr. 11272/16).

Cauza se referă la asistența medicală pretins insuficientă pentru tratarea problemelor de sănătate mintală ale reclamantului, ceea ce a condus la vătămarea sa și la aplicarea frecventă a forței împotriva sa.

Reclamantul și-a ispășit pedeapsa penală în diferite penitenciare din Republica Moldova. La internarea sa în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău în septembrie 2012, el a fost diagnosticat cu o stare psiho-emoțională instabilă și tulburare de personalitate de tip impulsiv, fiind inhibat emoțional și având un comportament manipulator. Din luna septembrie 2012 el a fost inclus în categoria deținuților cu probabilitate mare de automutilare, iar din luna mai 2013 el a fost inclus și în categoria deținuților cu tulburări de personalitate. În perioada 2012-2016 reclamantul a fost deseori consultat de către medicul psihiatru, fiindu-i prescris un anumit tratament medical. Multe dintre aceste întâlniri au avut loc după ce reclamantul declara greva foamei sau se automutila.

Potrivit materialelor cauzei, reclamantul era adesea agresiv față de alți deținuți și în raport cu angajaţii penitenciarului, insultându-i și amenințându-i cu violența și cu moartea. În aceste situaţii, angajaţii închisorii erau nevoiți să intervină pentru a-l calma, aplicând forța și încătușarea, i.e. la 3 iunie, 17 iulie și 26 august 2014.

În perioada 2012-2014 reclamantul a comis 13 acte de automutilare și a fost sancționat de 15 ori pentru comportament agresiv față de alți deținuți și personalul închisorii. La 19 decembrie 2014 un psiholog al penitenciarului i-a recomandat reclamantului să consulte un psihiatru și să-şi dezvolte inteligența emoțională (în particular explicându-i cum ar putea suferi alții din cauza acțiunilor sale). Ca urmare a acțiunilor sale, reclamantul a fost sancționat în mod regulat. Între noiembrie 2012 și noiembrie 2014 lui i-au fost aplicate 41 de sancțiuni disciplinare.

Potrivit reclamantului, în seara zilei de 26 august 2014 el a fost trezit, i s-au răsucit mâinile la spate, a fost încătușat și maltratat. Ulterior, el a fost plasat în izolatorul disciplinar. Un raport de expertiză medico-legală din 28 august 2014 a constatat mai multe echimoze minore pe corpul lui. Potrivit Guvernului, reclamantul a fost agresiv față de gardieni și a fost necesară utilizarea forței pentru a-l încătușa.

La 1 septembrie 2014 plângerea reclamantului a fost expediată către procuratură. La 15 septembrie 2014 s-a dispus refuzul de iniţiere a unei cauze penale. Respectiva ordonanță a fost anulată de către procurorul ierarhic superior și la 24 octombrie 2014 a fost inițiată o cauză penală. Astfel, a fost întocmit un alt raport medico-legal bazat pe rezultatele primului raport și s-a constatat că echimozele puteau fi cauzate atât în modul descris de către reclamant, cât și prin automutilare. Ulterior, investigaţiile au fost încetate la 26 decembrie 2014 din lipsă de probe că reclamantul ar fi fost maltratat. Printr-o decizie finală a Curții de Apel Chișinău din 21 august 2015, recursul reclamantului a fost respins.

În fața Curții, reclamantul a invocat, făcând referire la Articolului 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), eșecul autorităților de a-i oferi asistența medicală corespunzătoare afecțiunilor psihice de care suferea.

Guvernul a susținut că reclamantul a primit asistența medicală necesară, inclusiv tratament psihologic și psihiatric. În acest context, Curtea a notat că respectivul tratament a constat în supraveghere și în discuții individuale ocazionale dintre reclamant și un psiholog, precum și în prescrierea diferitelor medicamente. De regulă, acest fapt avea loc ca răspuns la tentativele reclamantului de automutilare sau la greva foamei, sau ca urmare a solicitării reclamantului, chiar dacă în perioada relevantă fusese prescrisă consilierea psihologică de patru ori. Curtea nu a constatat nicio probă care să confirme că fusese adoptată o abordare sistemică pentru a-i oferi reclamantului un tratament psihologic și psihiatric specializat, menit să-i reducă treptat agresivitatea și să-l protejeze de efectele negative ale propriilor sale acțiuni asupra sănătății sale mentale și fizice.

În continuare, Curtea a notat că evenimentele din 26 august 2014 ilustrau cel mai bine rezultatele acestei abordări. Presupunând că reclamantul a fost agresiv în acea zi, este evident că răspunsul personalului penitenciarului a fost de a aplica forța și de a-l izola, provocându-i răni minore în acest proces. Curtea a notat că repetarea unor astfel de intervenții și numeroasele sancțiuni disciplinare aplicate ca răspuns la tentativele periodice de automutilare și la alte acte agresive care reflectă tulburarea mintală a reclamantului puteau fi cu greu considerate răspunsuri luate ca parte a unei strategii cuprinzătoare privind îmbunătățirea stării sale. În consecință, nu a fost demonstrat faptul că reclamantului i s-a asigurat în penitenciar un tratament adecvat pentru problema diagnosticată și o supraveghere și un tratament medical adecvat. Prin urmare, Curtea a concluzionat că a avut loc o încălcare a Articolului 3 din Convenție.

Bazându-se pe Articolul 3 din Convenție, reclamantul s-a plâns în fața Curții și de aplicarea relelor tratamente de către angajaţii penitenciarului la 26 august 2014, precum şi de lipsa unei investigaţii eficiente în privința circumstanţelor respective.

În acest context, Curtea a notat că materialele conţinute în dosar relevau că forța în privința reclamantului fusese aplicată din cauza comportamentului său agresiv, fapt confirmat și de către alți deținuți. Prin urmare, exista prezumţia că reclamantul fusese supus unui tratament strict impus de propriul său comportament. De asemenea, plângerea reclamantului a fost expediată rapid în adresa procuraturii, care a efectuat un control preliminar și în termen de două săptămâni a decis să nu inițieze o cauză penală. Recursul împotriva acestei decizii a fost respins la 21 august 2015.

De asemenea, Curtea a notat că plângerea reclamantului cu privire la utilizarea forței împotriva sa are o strânsă legătură cu plângerea sa mai amplă potrivit căreia, din moment ce nu a fost tratat în mod corespunzător pentru problemele sale psihiatrice, era vulnerabil la violență și la utilizarea regulată a forței. Având în vedere constatarea sa privind încălcarea Articolului 3 din Convenţie în această privință, Curtea a considerat că, în circumstanțele specifice ale prezentei cauze, principalele chestiuni de drept au fost abordate și că nu este necesar să examineze celelalte plângeri.

Curtea a acordat reclamantului 5.000 de euro pentru prejudiciul moral și 1.500 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente, hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.