© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 18 ianuarie 2024 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Mereacre şi alţii v. Republica Moldova (nr. 9353/13 şi alte 7 cereri), definitivă din aceeași dată.

Reclamanții s-au plâns de încălcarea drepturilor lor garantate de Articolul 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”) şi de Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, din cauza neexecutării sau executării tardive a hotărârilor judecătorești pronunțate împotriva debitorilor privați, precum și de lipsa unui recurs intern efectiv în sensul Articolului 13 din Convenţie.

Curtea a notat că, cu excepția cererilor nr. 9353/13 și 42391/13, instanțele naționale au recunoscut în esență încălcarea Articolului 6 § 1 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1, acordând despăgubiri cu titlu de prejudiciu moral (a se vedea tabelul anexat la prezenta hotărâre). Cu toate acestea, ea a susţinut că sumele acordate au fost cu mult mai mici decât cele acordate de către Curte în cauze similare. În plus, majoritatea hotărârilor definitive în favoarea reclamanților nu au fost încă executate. Prin urmare, Curtea a considerat că remediul compensator nu a oferit reclamanților o reparație adecvată și că aceștia pot pretinde în continuare calitatea de „victime” în sensul Articolului 34 din Convenție.

Curtea a reiterat jurisprudența sa și principiile generale referitoare la executarea hotărârilor definitive, constatând, în urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, că nu există niciun fapt sau argument care să o determine să ajungă la o concluzie diferită cu privire la admisibilitatea şi fondul plângerilor respective. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea a considerat că, în aceste cauze, autoritățile naţionale nu au depus toate eforturile pentru a asigura executarea integrală și în timp util a hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în favoarea reclamanților. Prin urmare, Curtea a hotărât că în aceste cauze a existat o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, și că nu era necesar să examineze separat plângerile formulate în baza Articolului 13 din Convenție.

Curtea a notat că procedurile de executare sunt pendinte la nivel național (cu excepția cererii nr. 11785/13) și că reclamanții mai au posibilitatea de a obține executarea hotărârilor favorabile lor în cadrul procedurilor interne. Prin urmare, Curtea a reţinut că Guvernul ar trebui să utilizeze mijloacele adecvate pentru a asigura executarea hotărârilor în favoarea reclamanților.

Prin urmare, Curtea a acordat reclamanților sume care variază între 1.000 și 1.600 de euro pentru prejudiciul moral, câte 250 de euro pentru fiecare reclamant pentru costuri și cheltuieli şi 1.500 de euro pentru prejudiciul material în cererea nr. 9353/13.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

 

Fișiere