© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 23 ianuarie 2025 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Daniliuc v. Republica Moldova (nr. 33751/21).
Cauza se referă la neexecutarea unei hotărâri judecătorești naționale și la lipsa unei căi de atac eficiente în dreptul intern. Reclamantul și-au bazat plângerea pe Articolele 6 § 1 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), precum și pe Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Potrivit circumstanțelor cauzei, prin hotărârea sa din 17 iulie 2000, Judecătoria Bălți a obligat Primăria Văratic să atribuie un teren agricol reclamantului, în baza prevederilor Codului funciar, în vigoare la data evenimentelor. Această hotărâre a devenit definitivă prin neatacare.
În cadrul procedurii de despăgubire inițiate de către reclamant în baza Legii nr. 87/2011, prin decizia definitivă a Curții Supreme de Justiție din 2 iunie 2021, cererea sa a fost respinsă ca neîntemeiată, din motivul lipsei de diligență în asigurarea executării hotărârii, prin prezentarea titlului executoriu la autoritățile responsabile de executare.
În urma eșuării negocierilor de soluționare amiabilă, Guvernul a notificat Curtea despre intenția sa de a depune o declarație unilaterală în vederea soluționării aspectelor invocate în plângerea reclamantului. În acest sens, el a invitat Curtea să radieze cererea de pe rol, în conformitate cu Articolul 37 din Convenție. Guvernul a recunoscut că a existat o încălcare a prevederilor sus-menționate ale Convenției în privința reclamantului, ca urmare a neexecutării hotărârii judecătorești pronunțate în favoarea sa și a lipsei unei căi de atac efective pentru a contesta această neexecutare. Guvernul s-a oferit să plătească reclamantului suma de 1.600 de euro pentru prejudiciu moral și pentru costuri și cheltuieli.
Clauzele declarației unilaterale au fost trimise reclamantului. Reclamantul a respins propunerea Guvernului, menționând că nu era de acord cu termenii declarației unilaterale, deoarece sumele propuse de către Guvern erau mult mai mici decât prejudiciul efectiv cauzat, inclusiv prejudiciul material.
Curtea a constatat că, deși reclamantului i-a fost atribuit un teren în proprietate, el nu a fost transmis în posesia reclamantului. Prin urmare, hotărârea respectivă rămâne neexecutată până în prezent. Totodată, deși reclamantul a făcut uz de remediul național în vederea obținerii unei compensații pentru încălcarea dreptului său la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești adoptate în favoarea sa, având în vedere soluția instanțelor naționale, acest remediu s-a dovedit a fi ineficient în acest caz.
Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea a considerat că, în această cauză, autoritățile nu au depus toate eforturile pentru a asigura executarea integrală și în timp util a hotărârii judecătorești definitive pronunțate în favoarea reclamantului și a respins solicitarea Guvernului cu privire la radierea cererii de pe rol.
Prin urmare, Curtea a hotărât că a existat o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, și că nu era necesar să examineze separat plângerea formulată în baza Articolului 13 din Convenție.
Totodată, Curtea a dispus executarea deciziei judecătorești naționale adoptate în favoarea reclamantului, prin mijloace adecvate, în termen de trei luni. De asemenea, Curtea a acordat reclamantului suma de 1.600 de euro pentru prejudiciul moral.
Actualmente hotărârea este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.