© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 25 iunie 2024 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Consiliul Național al Tineretului din Moldova v. Republica Moldova (nr. 15379/13).

Cauza se referă la refuzul autorităților locale de a permite asociației obștești „Consiliul Național al Tineretului din Moldova”  (în continuare „asociația reclamantă”) să afișeze postere împotriva discriminării pe panouri publicitare, pe motiv că acestea reprezentau unele grupuri sociale într-o manieră nedemnă și umilitoare.

Potrivit circumstanțelor cauzei, în februarie 2011, Parlamentul Republicii Moldova a inițiat examinarea unui proiect de Lege privind prevenirea și combaterea discriminării, care a dat naștere la o dezbatere publică. Principalele surse de controversă au fost utilizarea expresiei „orientare sexuală” și problema homosexualității în Republica Moldova. Proiectul de lege a fost retras în martie 2011. În acest context, asociația reclamantă a participat la Coaliția pentru nediscriminare ( în continuare „CND”), care a reunit mai multe organizații neguvernamentale. Asociația reclamantă a fost în special responsabilă pentru un proiect de lansare a unei linii telefonice gratuite de asistență în caz de discriminare. La 6 decembrie 2011, CND a solicitat Primăriei mun. Chișinău autorizația de a afișa un poster pe panourile publicitare ale orașului, informând publicul cu privire la linia telefonică în cauză. Posterul publicitar conținea caricaturi cu diverse persoane, inclusiv doi bărbați care se țineau de mână, un bărbat de culoare, o femeie în etate, o femeie însărcinată, o persoană în scaun cu rotile și un presupus cuplu de etnie romă.

La 22 decembrie 2011, viceprimarul mun. Chișinău a înființat un grup de lucru pentru a analiza cu reprezentanții societății publicitatea afișată în oraș. Grupul de lucru a decis să întrebe comunitățile reprezentate în posterul asociației reclamante ce părere au despre posterul publicitar în cauză. Astfel, Asociația romilor „SINTI”, a declarat că dezaprobă modul în care romii sunt reprezentați în posterul publicitar nominalizat. Președinta Alianței Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Moldova a informat viceprimarul de Chișinău că este și ea împotriva celor afișate în acest poster. La 5 ianuarie 2012, viceprimarul Chișinăului a informat CND că, luând în considerare opiniile menționate anterior, grupul de lucru a decis că posterul asociației reclamante nu poate fi afișat pe panourile publicitare ale orașului, din motiv că acesta este de natură să împartă societatea în categorii și grupuri sociale, încălcând astfel legea. Viceprimarul a recomandat respectarea principiilor de bază ale publicității, astfel cum sunt prevăzute în articolul 7 din Legea nr. 1227-XIII din 27 iunie 1997 cu privire la publicitate.

La 19 ianuarie 2012, CND a solicitat Agenției Naționale pentru Protecția Concurenței (în continuare  „ANPC”) să efectueze o evaluare de specialitate a posterului publicitar în cauză. Printr-o scrisoare din 22 februarie 2012, ANPC a informat CND că majoritatea experților din Comisia pentru publicitate au constatat că materialul publicitar supus analizei nu încalcă legislația privind publicitatea. Cu toate acestea, Comisia a încurajat CND să ia în considerare opiniile celor două ONG-uri consultate de Primăria mun. Chișinău, în special pentru a se asigura că imaginea publicitară în cauză nu provoacă prejudicii spirituale, morale sau psihologice celor care o privesc. Între timp, la 4 februarie 2012, asociația reclamantă a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei mun. Chișinău, solicitând autorizarea afișării posterului publicitar prin hotărâre judecătorească. Prin hotărârea sa din 14 mai 2012, Curtea de Apel Chișinău a respins acțiunea asociației reclamante ca nefondată. Asociația reclamantă a formulat o cerere de recurs împotriva acestei hotărâri. Prin decizia sa definitivă din 12 septembrie 2012, Curtea Supremă a respins recursul.

Invocând Articolul 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), asociația reclamantă s-a plâns în fața Curții de o ingerință ilegală și disproporționată în libertatea sa de a utiliza caricaturi pentru a reprezenta motive de discriminare interzise în scopuri publicitare, precum și în libertatea sa de a difuza informații cu privire la lansarea unei linii telefonice gratuite de asistență în materie de discriminare.

Curtea a notat că raționamentul instanțelor naționale de respingere a acțiunii asociației reclamante s-a bazat în primul rând pe dezaprobarea exprimată de două ONG-uri consultate de Primăria mun. Chișinău, și anume Asociația Romilor și Alianța Organizațiilor pentru Persoanele cu Dizabilități din Moldova. Acordând importanță doar opoziției acestor două ONG-uri, instanțele naționale au decontextualizat caricaturile, ignorând atât mesajul anti-discriminare a posterului, cât și contextul general al perioadei, caracterizat de dezbateri publice cu privire la proiectul de Lege privind prevenirea și combaterea discriminării. În plus, Curtea Supremă de Justiție a declarat în mod explicit că dispozițiile legii privind libertatea de exprimare nu se aplică în speță. În opinia Curții, o astfel de lipsă de control jurisdicțional efectiv era problematică în sine și, în orice caz, avea ca efect reducerea suplimentară a marjei de apreciere a statului reclamat. Cu referire la forma și raza de acțiune a afișului în cauză, Curtea a observat că acesta era destinat să fie afișat pe străzile din mun. Chișinău și să fie astfel văzut de câteva sute de mii de locuitori. Prin urmare, ar fi putut avea un impact semnificativ, dacă ar fi fost autorizat.

Totodată, Curtea nu a fost convinsă că afișarea posterului în litigiu, care transmitea un mesaj clar și inteligibil împotriva discriminării, ar fi putut avea efectul contrar celui scontat și ar fi putut încuraja sau scuza discriminarea împotriva comunităților reprezentate, sau chiar incita la ostilitate și resentimente față de acestea. Aceasta a concluzionat că afișul în cauză nu ar fi putut fi considerat susceptibil de a avea consecințe grave pentru membrii grupurilor reprezentate.

Cu privire la natura și gravitatea ingerinței, Curtea a notat că asociația reclamată nu a putut să își expună posterele pe panourile publicitare din mun. Chișinău. Cu toate acestea, asociația reclamată a avut în continuare la dispoziție alte mijloace de comunicare și, în special, a putut utiliza internetul pentru a promova linia telefonică gratuită de asistență în caz de discriminare. Prin urmare, nu a existat o restricție generală a difuzării ideilor asociației reclamante, ci mai degrabă o interdicție limitată exclusiv la afișarea publică a caricaturilor în cauză. În aceste condiții, Curtea a subliniat că posterul asociației reclamante a abordat un subiect de interes public iminent, că nu se poate considera că promova discursul de ură sau intoleranță, că rolul asociației reclamante a fost similar cu cel al presei și că nu a existat o marjă de apreciere limitată, întrucât marja de apreciere acordată statului reclamat a fost redusă. Prin urmare, afișul care transmitea un mesaj anti-discriminare inechivoc și inteligibil, nu a putut avea consecințe grave asupra celor două grupuri de populație vulnerabile pe care autoritățile au încercat să le protejeze. În plus, instanțele naționale nu au efectuat un control efectiv, contrar Articolului 10 din Convenție.

În opinia Curții, această omisiune a constituit un factor-cheie pentru a stabili că nu au existat motive pertinente și suficiente pentru ingerința în dreptul asociației reclamante la libertatea de exprimare. În plus, o astfel de ingerință ar putea avea un efect inhibitor asupra formelor satirice de exprimare referitoare la probleme sociale. În consecință, Curtea a reținut că ingerința nu a fost „necesară într-o societate democratică”, hotărând că a avut loc o încălcare a Articolului 10 din Convenție.

Curtea a considerat că constatarea unei încălcări reprezintă, în sine, o reparație echitabilă suficientă cu privire la prejudiciul moral suferit de către asociația reclamantă. În consecință, Curtea a acordat asociației reclamante 2.500 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente, hotărârea este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.