© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 11 iulie 2024 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a publicat decizia de inadmisibilitate în cauza Chiosa v. Republica Moldova (nr. 55873/13).
Cauza se referă la pretinsa încălcare a Articolului 5 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”) de către instanțele naționale, în urma refuzului lor de a reduce durata detenției reclamantului în Rusia din durata pedepsei aplicate în Republica Moldova. De asemenea, reclamantul a invocat, în baza Articolului 6 § 1 din Convenție, pretinsa nemotivare a deciziilor judecătorești.
Potrivit circumstanțelor cauzei, între 25 martie și 5 octombrie 2009, reclamantul a fost reținut în Rusia în vederea extrădării sale către Republica Moldova, unde fusese dat în căutare pentru fapte de escrocherie. Fiind eliberat în timpul procedurii de extrădare, autoritățile ruse i-au pierdut urma. La 6 iunie 2011, autoritățile moldovenești l-au reținut pe reclamant și l-au plasat în arest preventiv.
Printr-o hotărâre din 4 iunie 2012, Judecătoria Bălți l-a condamnat pe reclamant la opt ani și 6 luni de închisoare pentru înșelăciune, fals și uzul de fals. Judecătorul a dedus din pedeapsa aplicată reclamantului durata arestului preventiv în Republica Moldova. La 27 februarie 2013, pronunțându-se asupra apelului formulat de către reclamant, Curtea de Apel Bălți a menținut sentința.
Reclamantul a formulat recurs la Curtea Supremă de Justiție, invocând că nu-i fusese dedusă perioada pe care o petrecuse deja în detenție în Rusia, că termenul de prescripție expirase și că în situația sa erau aplicabile dispozițiile unei legi de amnistie.
La 5 iunie 2013, Curtea Supremă a respins recursul ca vădit nefondat. Cu toate acestea, Curtea Supremă nu s-a pronunțat cu privire la argumentul potrivit căruia nu fusese luată în considerare perioada de timp pe care reclamantul o petrecuse deja în detenție în Rusia.
Cu privire la plângerea în temeiul Articolului 5 § 1 din Convenție, Curtea a observat că reclamantul fusese condamnat la opt ani și jumătate de închisoare, dar fusese eliberat condiționat după executarea a aproximativ cinci ani și jumătate din pedeapsa inițială.
Având în vedere eliberarea sa condiționată, reclamantul a executat de fapt o pedeapsă care nu fusese mai lungă decât cea care ar fi rezultat dacă durata detenției în Rusia ar fi fost dedusă din pedeapsa aplicată. În plus, Curtea a observat că din probele de care dispune nu rezultă, iar reclamantul nu susține, că deducerea perioadei de detenție în Rusia ar fi putut devansa data eliberării sale condiționate. Curtea a notat că nu a existat o prelungire a detenției care ar fi constituit o detenție ilegală. Prin urmare, plângerea reclamantului în baza Articolului 5 § 1 din Convenție a fost considerată vădit nefondată și respinsă în temeiul Articolului 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție.
Cu referire la plângerea în baza Articolului 6 § 1 din Convenție, Curtea a constatat că examinarea motivelor referitoare la amnistie și la prescripție de către Curtea Supremă de Justiție nu a fost arbitrară sau irațională. Din acest considerent, Curtea a decis că această parte a plângerii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul Articolului 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție. În acest sens, Curtea a constatat că lipsa de răspuns a Curții Supreme la argumentul că durata detenției în Rusia nu fusese dedusă din durata pedepsei aplicate nu a avut niciun impact asupra duratei efective a detenției reclamantului și că reclamantul nu a suferit un „prejudiciu semnificativ” în dreptul său de a primi o motivare adecvată a deciziilor judiciare. În acest context, analizând ex officio criteriul de inadmisibilitate privind lipsa unui dezavantaj semnificativ în sensul Articolului 35 § 3 litera (b) din Convenție, Curtea a constatat că respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și de protocoalele sale nu impun continuarea examinării fondului acestei părți a cererii.
Așadar, Curtea a declarat cererea inadmisibilă, în baza Articolului 35 §§ 3 (a) (b) și 4 din Convenție.
Decizia este actualmente disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
