© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 9 ianuarie 2025 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a publicat hotărârea Cavca v. Republica Moldova (nr. 21766/22).
Cauza se referă la pretinsa instigare a reclamantului la comiterea unei abateri disciplinare și la garanțiile procedurale insuficiente oferite în această privință.
Potrivit circumstanțelor cauzei, în luna februarie 2019 Centrul Național Anticorupție (în continuare „CNA”) a inițiat procedura de evaluare a integrității profesionale în privința angajaților Inspectoratului pentru Protecția Mediului (în continuare „IPM”) în conformitate cu Legea nr. 325/2013, deoarece fuseseră identificate mai multe riscuri de corupție în cadrul acestei instituții. Printr-o încheiere din 5 martie 2019, un judecător din cadrul Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) a autorizat această măsură, verificând necesitatea și modul de desfășurare a acesteia.
În cadrul evaluării, la 22 mai 2019 reclamantul a fost telefonat de către o persoană care s-a plâns de tăierea ilicită a arborilor. Deplasându-se la fața locului, reclamantul a descoperit că S. – care acționa sub acoperire – tăiase un copac cu un ferestrău. Deși inițial reclamantul a respins propunerea lui S. de a rezolva problema în lipsa unei proceduri oficiale, întocmind un proces-verbal și stabilindu-i o amendă, ulterior, atunci când S. a venit să-i prezinte confirmarea achitării amenzii, reclamantul i-a explicat că trebuia să întocmească procesul-verbal deoarece fusese depusă o plângere și o altă persoană era prezentă alături de ei. El i-a promis lui S. că-l va ajuta în viitor, dacă-l va anunța din timp. S. a întrebat reclamantul dacă are nevoie de ferăstrău, reclamantul răspunzându-i afirmativ și arătându-i lui S. locul unde să-l lase.
Printr-o încheiere din 28 ianuarie 2020, judecătorul care autorizase evaluarea integrității profesionale a examinat toate materialele referitoare la mai mulți funcționari publici care fuseseră testați. El a stabilit un rezultat negativ la evaluarea integrității profesionale în privința reclamantului. La acea ședință n-a participat nici reclamantul, nici alți funcționari supuși evaluării. Decizia respectivă putea fi contestată doar de către IPM.
Bazându-se pe încheierea din 28 ianuarie 2020 și la solicitarea CNA, comisia de disciplină din cadrul IPM a inițiat o procedură disciplinară și a audiat reclamantul. La 19 mai 2020 reclamantul a fost eliberat din funcție, deoarece acceptase mita oferită în cadrul examinării petiției privind tăierea ilegală a arborilor.
Reclamantul a contestat în instanța de judecată decizia privind eliberarea sa din funcție, argumentând că el fusese instigat la comiterea abaterii disciplinare de către un agent sub acoperire, în cadrul testării integrității profesionale a inspectorilor din cadrul IPM, însă fără succes. În special, prin hotărârea din 3 noiembrie 2020, Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani a constatat că predispunerea reclamantului la comiterea unor asemenea abateri disciplinare era evidentă din materialele video examinate, inclusiv din faptul că reclamantul întorsese voluntar costurile ferăstrăului. În plus, rezultatele evaluării integrității profesionale fuseseră confirmate printr-o decizie judecătorească. Prin decizia sa din 12 mai 2021, Curtea de Apel Chișinău a menținut hotărârea instanței de fond, însă nu a comentat argumentul reclamantului referitor la provocare sau omisiunea de a fi informat despre testarea integrității sale profesionale. La 27 octombrie 2021 Curtea Supremă de Justiție a declarat recursul reclamantului inadmisibil, fără a răspunde la aceleași argumente invocate de către reclamant în recurs.
Bazându-se pe Articolul 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), reclamantul a pretins în fața Curții că procesul în cazul său fusese inechitabil, deoarece instanțele n-au examinat argumentul bazat pe provocarea la comiterea abaterii disciplinare.
Făcând o analiză a aplicabilității Articolului 6 din Convenție în prezenta cauză, Curtea a concluzionat că această prevedere nu este aplicabilă sub aspect penal. Potrivit legislației relevante, sancțiunile aplicabile pentru comiterea unor abateri disciplinare variau de la avertizări și mustrări până la suspendarea dreptului de a fi promovat și concediere. Aceste sancțiuni aveau o natură tipic disciplinară și nu presupuneau detenție sau amenzi mari. Totodată, Curtea a notat că procesul național era decisiv pentru drepturile civile ale reclamantului, din moment ce acesta putea determina anularea sancțiunii disciplinare. Prin urmare, Articolul 6 este aplicabil sub aspect civil.
În continuare, Curtea a analizat modul în care garanțiile referitoare la utilizarea agenților sub acoperire – aplicabile în procesele penale – sunt relevante procedurilor civile care culminează cu eliberarea din funcție în contextul evaluării integrității profesionale a funcționarilor publici. În prezenta cauză, procedurile împotriva reclamantului implicau evaluarea atitudinii și a comportamentului său în timpul unei situații artificiale care reproducea evenimente potențiale din cadrul activității sale profesionale. Pentru a asigura echitatea unei asemenea proceduri, evaluarea trebuia să aibă în vedere și chestiunea dacă respectivul comportament dezvăluia o atitudine incompatibilă cu cerințele profesionale sau dacă a fost indus în mod necorespunzător și, prin urmare, nu exista o bază solidă pentru constatarea abaterii disciplinare. Curtea a considerat că au existat suficiente elemente în favoarea preluării – cu ajustările corespunzătoare – a garanțiilor unui proces echitabil dezvoltate în jurisprudența sa privind provocarea în contextul proceselor penale.
Curtea a notat că, din cauza dificultății descoperirii și demonstrării actelor specifice de corupție, autoritățile pot apela la testarea anumitor grupuri de persoane, prin crearea artificială a unor situații similare celor care pot apărea în contextul activității profesionale a persoanelor testate. Supunerea unei persoane la un asemenea test nu constituie în sine o provocare și nu este incompatibilă cu cerințele Articolului 6 § 1 din Convenție. Totodată, probele referitoare la comportamentul necorespunzător în cadrul evaluării integrității profesionale pot fi deseori decisive în cadrul procedurilor disciplinare. Prin urmare, garanții procedurale puternice trebuie oferite în cadrul planificării, desfășurării și evaluării acestei măsuri, care să includă dreptul persoanei de a contesta în instanța de judecată rezultatul testării și obligația instanțelor de a examina corespunzător argumentele invocate, inclusiv cele referitoare la provocare.
În prezenta cauză, Curtea a fost satisfăcută de faptul că, la etapa inițială, au existat suficiente garanții în contextul evaluării integrității profesionale, precum stabilirea unei proceduri detaliate în lege, potrivit căreia judecătorul trebuia să autorizeze această măsură în cadrul unei anumite instituții, după verificarea necesității și a modului concret în care aceasta trebuia să se desfășoare. Cu toate acestea, Curtea a notat că autoritățile n-au avut suspiciuni obiective că reclamantul ar fi fost implicat în vreo activitate interzisă ori că ar fi predispus să participe la astfel de activități, ceea ce reprezintă un element important la determinarea faptului dacă persoana a fost supusă provocării în cadrul unui proces penal. Atunci când există un risc privind comportamentul corupt al unui anumit grup de persoane, absența unei informații anterioare privind comportamentul reprobabil al unei persoane individuale are o importanță mai redusă în cadrul evaluării integrității profesionale decât într-un proces penal. În cazul reclamantului, autoritățile au identificat în mod cert un risc de corupție în cadrul IPM, fapt confirmat și de către un judecător.
La etapa executării procedurii de evaluare, argumentul reclamantului, potrivit căruia el fusese provocat, s-a bazat pe faptul că agentul statului avusese un rol deosebit de activ. Deși Guvernul a citat formulările reclamantului care, atunci când reacționase favorabil la oferta reînnoită, menționase că anterior nu putea s-o facă din cauza prezenței altei persoane și deoarece fusese depusă o plângere oficială, Curtea a considerat suficient să noteze că reclamantul a invocat un argument plauzibil referitor la provocare, la care instanțele naționale trebuiau să răspundă, și să tragă concluziile relevante din aceste constatări. În prezenta cauză, Curtea nu a considerat necesar să decidă dacă reclamantul a fost într-adevăr supus provocării, deoarece au existat deficiențe procedurale vădite, precum faptul că singura instanță care a examinat chestiunea referitoare la provocare a fost Judecătoria Chișinău, sediul Centru, în încheierea sa din 28 ianuarie 2020. Această instanță a constatat că reclamantul ar fi încălcat normele privind comportamentul profesional chiar și în lipsa implicării agentului, însă nu a explicat modul în care a ajuns la această concluzie. În plus, aceeași instanță s-a pronunțat în baza dosarului, fără a audia reclamantul și fără a lua în considerare probele și argumentele sale, iar reclamantul nu a putut contesta această încheiere. Deși Guvernul a susținut că reclamantul putea prezenta orice argumente și probe în cadrul procedurii disciplinare inițiate de către IPM și în instanța de judecată în contextul contestării deciziei IPM privind eliberarea sa din funcție, la acel moment, decizia crucială privind rezultatul pozitiv sau negativ la evaluarea integrității profesionale fusese deja luată, iar instanțele sesizate cu procedura disciplinară nu puteau s-o ignore sau să o revadă. Prin urmare, nu a existat o examinare corespunzătoare a argumentului reclamantului, iar procedura a fost viciată din cauza nerespectării principiului egalității de arme și contradictorialității, contrar Articolului 6 § 1 din Convenție.
În baza Articolului 41 din Convenție, Curtea a considerat că simpla recunoaștere a încălcării constituie o satisfacție echitabilă suficientă pentru orice prejudiciu moral suportat de către reclamant, totodată acordând 1.375 de euro pentru costurile și cheltuielile suportate de către reclamant în fața Curții.
Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
