© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 16 ianuarie 2025 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Balcan și Romașcu v. Republica Moldova (cererile nr. 61276/15 și 60448/17).
Cauza se referă la neexecutarea sau executarea tardivă a hotărârilor judecătorești naționale și la lipsa unei căi de atac eficiente în dreptul intern. Reclamanții și-au bazat plângerile pe Articolul 6 § 1 și Articolul 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), și pe Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Referitor la admisibilitatea cererilor, Guvernul a susținut că reclamanții și-au pierdut statutul de victimă ca urmare a încheierilor pronunțate de către instanțele naționale în procedurile inițiate de către reclamanți în baza Legii nr. 87.
În acest sens, Curtea a reiterat că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este, în principiu, suficientă pentru a-l priva de statutul de „victimă” în sensul Articolului 34 din Convenție, cu excepția cazului în care autoritățile naționale au recunoscut încălcarea fie în mod expres, fie în esență, după care au acordat despăgubiri pentru respectiva încălcare. Chiar dacă instanțele naționale au constatat că a existat o încălcare a drepturilor reclamanților la executarea hotărârilor judecătorești definitive într-un termen rezonabil, ele nu au acordat despăgubiri suficiente pentru prejudiciile materiale și morale. În astfel de circumstanțe, Curtea a respins obiecția Guvernului și a considerat că reclamanții nu și-au pierdut statutul de victime ale încălcărilor reclamate. La fel, Curtea a concluzionat că executarea unei hotărâri pronunțate de orice instanță trebuie privită ca o parte integrantă a „procesului” în sensul Articolului 6.
Examinând materialele cauzei, Curtea nu a constatat niciun fapt sau argument care să o poată convinge să ajungă la o altă concluzie în privința admisibilității și a fondului cererilor. Ținând cont de jurisprudența sa la acest subiect, Curtea a considerat că, în speță, autoritățile nu au depus toate eforturile necesare pentru a pune în aplicare pe deplin și în timp util deciziile pronunțate în favoarea reclamanților. Prin urmare, Curtea a constatat că a avut loc o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Curtea a acordat primului reclamant 6.800 de euro pentru prejudiciul material, format din costul chiriei pentru perioada de neexecutare, și 250 de euro cu titlu de costuri și cheltuieli, iar celui de-al doilea reclamant i-a fost acordată suma de 1.350 de euro pentru prejudiciul moral și 250 de euro cu titlu de costuri și cheltuieli.
Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.